Acte schimbare nume dupa casatorie

Pagina 1. Pasaportul meu este valabil inca 3 ani dar este bineinteles pe numele de fata. Numele după căsătorie. Acte necesare pentru eliberarea buletinului la expirarea valabilitatii acestuia, la schimbarea starii civile, la schimbarea domiciliului, la schimbarea sexului sau a fizionomiei: – Cerere tip; – Buletinul si cartea de alegator, dupa caz; – Certificatul de nastere (copie si original); – Certificatul de casatorie Nov 29, 2010 · In consecinta, modificarea numelui rezulta ca posibila din dispozitiile Codului familiei, ca urmare a casatoriei, astfel ca, nu este necesara incheierea unui act aditional la contractul individual de munca. În cazul pierderii, reţinerii sau furtului permisului de conducere, titularul trebuie să declare acest lucru pentru completarea în mod corespunzător a cererii de schimbare permis. Acest termen este prevăzut de art. Iata care sunt aceste documente si cum trebuie procedat p. Asiguraților care solicită Card duplicat li se eliberează Adeverința de înlocuire a cardului valabilă pana la data emiterii cardului duplicat. contactnicole , nov 20 2006 16:40. ianuarie 30, 2017. La desfacerea căsătoriei, cu privire la numele după divorț, există următoarele opțiuni: revenirea la numele anterior căsătoriei – dacă nu a intervenit o înţelegere cu privire la numele după divorț sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi poartă numele dinaintea căsătoriei. 41/2003 persoana al cărei nume sau prenume a fost înregistrat în actele de stare civilă tradus în altă limbă decât cea maternă ori cu ortografia altei limbi poate cere înscrierea, prin menţiune pe aceste acte, a numelui de familie ori a prenumelui, retradus sau cu May 8, 2019 · Acte schimbare buletin. Cu toate că certificatul de naștere nu este necesar pentru schimbarea legală a numelui, aceste documente sunt folosite pentru a arăta acest schimbare. Persoana care solicita schimbarea numelui pe cale administrativa va depune o cerere la serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor aflat in subordinea Pe lângă cerere, în dosar mai ai nevoie de câteva acte: - copie legalizată a certificatului de stare civilă; - un exemplar al Monitorului Oficial al României, partea a III-a, în care a fost publicat extrasul din cererea de schimbare a numelui (atenție: trebuie să plătești pentru ca Monitorul Oficial să-ți publice cererea); Aug 8, 2022 · Model cerere schimbare buletin după căsătorie. 4. (2) Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soti sau de interesul superior al copilului, instanta poate sa Sep 1, 2009 · Potrivit OG nr. Cum procedez? Pentru a înregistra modificarea referitoare la nume şi prenume (obligatorie conform legii 26/1990), persoana fizică autorizată trebuie să meargă la Registrul Comerţului unde s-a înregistrat ca PFA cu următoarele documente: actul doveditor al schimbării numelui ( Ex. In anul 2011 m-am casatorit in Germania cu un cetatean german si mi-am schimbat numele in cel al sotului. Trimiteţi prin poştă sau curier formularul DS-5504 ȋmpreună cu ultimul paşaport, documentul care atestă schimbarea numelui (original sau copie legalizată), şi o fotografie color (verificaţi cerinţele pentru fotografii aici ). Gabriel Klein Kiritescu Utilizator 19:54, 15 Ianuarie 2017. Permisul de conducere are o perioada de valabilitate determinata si, dupa expirare, este necesara inlocuirea acestuia. (2) Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soti sau May 3, 2016 · Bucuresti. 323/2003, potrivit dgepmb. Datorita actelor necesare obtinerii vizei, viza este solicitata in numele meu de fata, pentru ca acesta este numele pe care il port pe perioada Nov 21, 2023 · Iată ce acte sunt necesare pentru schimbarea permisului auto și cum poți să te asiguri că totul decurge fără probleme. Exista o serie de documente pe care trebuie să le depui la biroul de evidență a populației când soliciți schimbarea buletinului: A. Nov 24, 2021 · 3. Cererea trebuie sa fie insotita de urmatoarele documente: • publicarea in Monitorul Oficial a extrasului din Feb 25, 2016 · Mi-am schimbat numele prin casatorie. May 20, 2004 · Ce acte sunt necesare 1. Înlocuirea poate fi efectuată în locul în care solicitantul locuiește efectiv. ro. Procedura de schimbare a numelui este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. Facebook. Apr 20, 2015 · PERMISUL DE CONDUCERE. In cazul preschimbarii pasaportului, solicitantul va prezenta si pasaportul anterior. Citeste aici ! Schimbare talon. Cerere tip. 41/2003, cetatenii romani pot obtine, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativa a numelui de familie si a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea. Avand in vedere ca termenul de schimbare este de 15 zile, sotia poate calatori pe baza pasaportului. Procedura schimbării de nume pe cale administrativă este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. Deschis de . Doresc să fac o programare pentru copilul meu dar nu are încă certificatul de naștere transcris și nici CNP. Adresa: Piaţa Victoriei, nr. Căsătoria reprezintă un moment deosebit în viața unei persoane, marcând începutul unei noi etape și a unei noi Mar 14, 2023 · Toate motivele considerate întemeiate pentru schimbarea numelui pe cale administrativă sunt menționate aici. Astfel, Art. Află ce acte necesare shimbare buletin dupa casatorie, va trebui să aiꓽ Actul de identitate; Nov 29, 2020 · Pentru incheierea casatoriei, viitorii soti trebuie sa prezinte fiecare urmatoarele acte: -Declaratia de casatorie, completata personal de catre viitorii soti, in scris, la oficiul de stare civila al locului de domiciliu al unuia dintre ei; -Actul de identitate; -Certificatul de nastere, in original si copie; -Certificatul medical privind Aug 21, 2017 · Schimbare act constitutiv SRL și nume asociat unic după căsătorie. Acestea includ certificatul de schimbare a numelui de familie și actul de identitate. Nov 20, 2006 · Schimbare nume dupa casatorie. Spis treści ukryj. Cererea de schimbare a numelui trebuie sa fie motivata corespunzător și să fie insoțită de următoarele acte: a)actul de identitate și certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui, în original; originalul documentelor se fotocopiază și se restituie acesteia; b) un exemplar al Viitoarele mirese care urmeaza sa incheie actul de casatorie la starea civila se gandesc adesea daca, o data cu oficierea cununiei sa ramana la numele de fata sau sa adopte numele sotului. 3 alin. Ce am de facut? In primul rand, mentionez ca sunt PFI, iar certificatul de inregistrare fiscala a fost eliberat de ANAF, Registrul Comertului nefiind deloc implicat in acest context. Saptamana trecuta mi-am schimbat numele in Mar 25, 2015 · Prin urmare documentele necesare schimbarii denumirii unui PFA, in cazul in care se modifica numele titularului sunt: a) actul doveditor al schimbarii numelui (de exemplu: certificatul de casatorie, hotararea de divort etc. si certificatul de casatorie. 2006. 0723639378. Jul 24, 2018 · Schimbarea numelui copilului dupa divort. Certificatul de casatorie tot trebuie transcris in tara sau la Consulat / Ambasada Romaniei din UK. Eliberarea paşaportului ȋn noul dumneavoastră nume este gratuită. Buna ziua, rog un exemplu de formulare (sau un model) pentru hotarare de modificare nume asociat unic Srl, dupa casatorie. ADRIANA POPESCU. Am ales sa imi pastrez numele de familie romanesc, desi imi doream sa preiau numele sotului, III. Document/documente de identitate al părintelui/ale parinţilor, al reprezentantului legal sau, după caz, al persoanei împuternicite Înscris: 27. Dar vin cu o intrebare: chiar toate actele cu vechiul nume trebuie schimbate? Nu e de ajuns, ca atunci cand ai nevoie de ele, sa prezinti si certificatul de casatorie? De exemplu, actul de casa e pe vechiul nume. Ca orice parinte, atunci cand te pregatesti de venirea pe lume a micutului tau, atat tu, cat si partenerul tau, alocati mult timp de gandire prenumelui pe care il va purta copilul pentru tot restul vietii sale. Vei avea nevoie de : - copie si original buletin identitate valabil. – Fisa medicala si copie dupa aceasata. (2) lit. certificatul de căsătorie, hotărârea de divorţ etc. 29 Apr 2010 10:47 #126452. Certificat de căsătorie (original și copie necesar). Dacă suntem la capitolul acte schimbare buletin, după căsătorie, va trebui să ți se emită un nou act de identitate. I. Specialistii confirma faptul ca este nevoie de un document (decizie) la care sa fie anexate dovezile necesare (certificat de casatorie, carte de identitate), care sa constate aceste modificari. 4 Procedura de Schimbare a Permisiului Auto. Trebuie sa calatoresc in afara Europei si nu am timpul necesar pentru schimbarea pasaportului cu noul nume. May 31, 2021 · Numele după divorț. DOCUMENTE NECESARE PENTRU ELIBERAREA ACTELOR DE IDENTITATE CA URMARE A: SCHIMBĂRII DOMICILIULUI şi (sau) SCHIMBĂRII DE NUME. Buna ziua! Am inscris-o pe sotia mea la facultate, am depus actele si la 2 luni ne-am casatorit (actele depuse cu numele de fata). Acelasi lucru este valabil si in cazul divortului. ), după caz; Pentru a schimba pașaportul după căsătorie, nu este necesar să aveți un permis de ședere (permanent sau temporar). Certiicatul de nastere in copie si original. Jun 7, 2018 · Cererea de schimbare a numelui trebuie să fie motivată prin unul dintre cazurile prevăzute aici, la care trebuie anexate: orice alte acte pe care solicitantul le consideră necesare pentru motivarea cererii sale. Model cerere schimbare buletin dupa Jun 28, 2022 · Acte necesare pentru schimbare buletin după căsătorie. Pentru acest lucru, iți vor fi necesare câteva documente. . Schimbarea numelui de familie poate afecta documentele personale, inclusiv permisul auto, iar procesul de obținere a unui permis auto nou poate Nov 14, 2017 · SCHIMBAREA NUMELUI DUPA DIVORT. In cazul unui litigiu intre beneficiar si autoritatea competenta sunt aplicabile dispozitiile de drept comun. Situații. www. Acest ghid complet îți oferă toate informațiile și pașii necesari. Ce documente trebuie să depui pentru schimbarea buletinului. m) din OG 41/2003 face ca enumerarea prevăzută de lege să nu fie una limitativă prin faptul că prevede că cererile de schimbare a numelui pe cale administrativă pot fi întemeiate și în ”alte asemenea cazuri temeinic justificate”. Codul Civil prevede că vârsta legală pentru căsătorie sau vârsta matrimonială este 18 ani. 1. 323/2003, cererea de schimbare a numelui de familie şi/sau prenumelui pe cale administrativă se depune la Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări Jan 18, 2023 · Practic, numele salariatei nu se modifica prin vointa partilor, angajat si angajator, pentru a fi necesara incheierea unui act aditional ci, se modifica in baza legii, ca urmare a casatoriei. Instanta ia act de aceasta intelegere prin hotararea de divort. Acte necesare eliberarii unui nou permis de conducere in cazul pierderii Mar 6, 2020 · Acte necesare. Taxe. Am incercat sa sun la ambasada romanie la Londra dar din pacate nici un raspuns, apoi le-am trimis un e-mail si am fost tratata cu aceeasi tacere. De asemenea, art. - declaratie notariala a sotului ca este de acord sa ii purtati numele. A se vedea și: Acte necesare schimbare permis auto schimbare nume; Acte Necesare Schimbare Permis Auto Schimbare nume pasaport dupa casatorie. Tweet. După căsătorie, mulți oameni aleg să își schimbe numele de familie și adresele de domiciliu, dar poate fi ușor să uităm că și permisul de conducere trebuie actualizat. 383. PRECIZĂRI: Persoana are obligația de a solicita un nou act de identitate, în termen de 15 zile de la data modificării datelor de stare civilă (căsătorie, divorţ, schimbare nume pe cale administrativă, etc). Căi de atac. Acte necesare. Jan 22, 2024 · Acte necesare pentru schimbare permis auto pierdut sau în cazul schimbării numelui . Nu poți să renunți însă la numele tău pentru a-l schimba cu altul fără să ai un motiv serios pentru schimbarea aceasta. Ce am de facut? - Răspunsuri Avocatnet. Date de contact. Continutul declaratiei consta, evident, in enuntarea num Apr 30, 2023 · aprilie 30, 2023. Documente necesare: Cerere tip – Veti completa o cerere specifica la sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenta a Persoanelor (SPCLEP) din orasul dumneavoastra. Apoi, in termen de 60 de zile de la primirea cererii, presedintele consiliului judetean sau primarul Capitalei aproba sau respinge cererea de schimbare a numelui. (1) La desfacerea casatoriei prin divort, sotii pot conveni sa pastreze numele purtat in timpul casatoriei. CI Jan 5, 2024 · Fie că este vorba despre schimbare de buletin pentru că nu mai locuiți la același domiciliu sau nu mai aveți același nume, fie că aveți nevoie de o nouă carte de identitate pentru că a expirat, s-a deteriorat sau a fost furată cea veche, este bine să știți ce acte sunt necesare pentru schimbare buletin, în 2024. Buna ziua, acum 17 ani am divortat si in hotararea de divort s-a stabilit ca trebuie sa revin la numele dinaintea casatoriei. Dec 26, 2013 · Schimbarea pasaportului dupa casatorie. In ceea ce priveste schimbarea numelui ei din cel pe care il purta inainte de casatorie in cel pe care il are acum, dupa mine, de Aug 30, 2023 · În primul rând, trebuie să depuneți o cerere la Serviciul de Stare Civilă. Schimbarea acestui nume, stabilit de comun acord, de catre unul dintre soti nu poate fi facuta decat cu consimtamantul celuilalt sot. Ei trebuie sa depuna o cerere la primaria din raza teritoriala a domiciliului lor. Asadar, trebuie sa inregistram in Revisal Descriere procedură. Este posibil să fie nevoie să te înregistrezi înainte de a putea posta: accesează linkul de înregistrare de mai sus pentru a continua. 2 Documente Personale. Buna ziua tuturor, M-am casatorit de curand si am luat numele sotului. Schimbare nume dupa casatorie in strainatatea - a doua oara. 30 Mai 2007. 3 Documente Legate de Conducerea Auto. Mentionez ca mi-am schimbat atat numele , cat si adresa. com. Practic, numele salariatei nu se modifica prin vointa partilor, angajat si angajator, pentru a fi necesara incheierea unui act aditional ci Codul familiei, capitolul 3, Efectele casatoriei, articolul 28 - Sotii sunt obligati sa poarte in timpul casatoriei numele comun declarat. . Dacă ai un nume ridicol, dacă vrei să te întorci la numele de dinaintea căsătoriei, să-ți oficializezi pseudonimul sau ai un nume străin și vrei unul Mar 30, 2023 · De cele mai multe ori, soţia este cea care trebuie să-şi schimbe actele după căsătorie, ea urmând să preia numele de familie al soţului. (1). Documente necesare. Astfel, dovada modificarii numelui se face cu certificatul de casatorie. Numele de familie dupa casatorie. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. Schimbarea permisului auto, în 2021, se poate face înainte sau după expirare, însă numai după efectuarea vizitei medicale. Spre deosebire de certificatul britanic, în certificatul de căsătorie românesc va apărea numele soților după căsătorie. Mai exact, minorii care nu au împlinit Observații. Cererea de înregistrare în registrul comerțului se soluționează de către registrator, pe bază de înscrisuri, în termen de o zi lucrătoare de la Mar 28, 2014 · Dupa depunerea cererii de schimbare a numelui impreuna cu actele necesare, serviciul public local trimite spre solutionare dosarul serviciul public judetean sau al municipiului Bucuresti. Ei bine, potrivit Ordonantei Guvernului Romaniei nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice May 6, 2016 · Semnificatie Aceasta declaratie este solicitata de Primarii in situatia in care se doreste transcrirea unui certificat de casatorie intocmit in strainatate, care nu cuprinde prevederi cu privire la numele de familie ale sotilor dupa casatorie. Modificarea se opereaza in Revisal conform art. Cu toate acestea, pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători, dacă sunt respectate anumite condiții. - CEREREA TIP; - DOCUMENTUL CU CARE SE FACE DOVADA SPAŢIULUI DE LOCUIT (original şi xerocopie); - CERTIFICAT DE NAŞTERE (original şi xerocopie); Acte care trebuie schimbate dupa casatorie. Oct 25, 2018 · Schimbarea numelui dupa casatorie. Am șters/pierdut e-mail-ul de confirmare a programării ! Cum recuperez informațiile privind data și ora programării? 3. – Certificat de casatorie in original si copie (erau necesare insa nu ni le-au cerut) – Buletin si copie dupa acesta. 1 Cerinte Generale pentru Schimbarea Permisiului Auto. Oct 17, 2018 · Da, se poate să-ți schimbi numele la cerere, însă numai în anumite situații prevăzute de lege. La schimbarea de nume in urma casatoriei: · actul de identitate sau pasaportul · certificat de casatorie · cerere tip in functie de modificarea operata 2 La schimbarea de nume in urma divortului: · actul de identitate sau pasaportul · hotararea de divort · cerere tip in functie de modificarea operata 3. Buna, ar fi necesare mai multe detaliiunde a avut loc casatoria, cu roman sau cu o persoana cu alta cetatenie (britanic sau non UE, etc), in caz ca te-ai casatorit in UK, vei avea nevoie de apostila pe certificatul de casatorie, care se obtine Mar 12, 2021 · DOCUMENTE NECESARE PENTRU ELIBERARE PAȘAPORT SIMPLU ELECTRONIC ÎN CAZUL MINORILOR CU DOMICILIUL ÎN ROMÂNIA, CARE NU AU ÎMPLINIT VÂRSTA DE 14 ANI. Am urmat procedurile necesare si am obtinut de la autoritatile romane un certificat de casatorie transcris, apoi o noua carte de identitate si un nou pasaport. Oct 10, 2019 · Trebuie sa urmezi pasii din prima situatie prezentata in articol: Acte necesare schimbare certificat auto in urma schimbarii domiciliului in acelasi judet Astfel, dupa schimbarea buletinului trebuie sa urmezi acesti pasi: 1. 282 din Legea nr. , pot solicita transcrierea lor la misiunea diplomatică sau la oficiul consular al Republicii Moldova, cu aprobarea cererilor de către Agenţia Servicii Publice. Art. cauta de net si sigur gasesticel putin gasesti pt politia prahova si te inspiri de-acoloEliza [gravi]27+[fetita]si Mara (24 ian 2002)ticker bebe _____"Tot ceea ce se petrece are un anumit sens Dec 2, 2019 · notice casatorie Anglia UK. Da trebuie schimbate si pasaportul si permisul de conducere. Schimbarea numelui după căsătorie, în cazul în care toate documentele în ordine, apare de obicei în termen de 10 zile. Cartea de identitate si de alegator, daca exista. 41/20223 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice și este aprobată prin Legea nr. Asa ca mergeti frumos pe site-ul www. ), dupa caz; b) noul act de identitate in copie; c) codul unic de inregistrare (CUI) in copie; d) certificatul constatator Mar 15, 2024 · Schimbarea numelui și a actelor după căsătorie: Ghid complet. 2 şi 3 din OG 41/2003, prin indicarea numelui pe care dorești a-l purta în viitor, la care se vor anexa documentele menționate anterior. - Avocat Tudor Barău. Trebuie să suportăm cheltuielile căsătoriei împreună? Soţii sunt obligaţi să contribuie , în raport cu mijloacele fiecăruia, la suportarea cheltuielilor căsătoriei – art. Certificatul de casatorie in copie si original. 2) lit. Din pacate nu ati scapat in intregime de birocratia Romaneasca. În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. Schimbarea Schimbare certificat inmatriculare dupa casatorie ? ion_raluca Utilizator 20:44, 12 Octombrie 2015. – paşaportul anterior, în original; Jan 24, 2015 · Schimbare de nume in acte dupa casatorie. Când este necesar, se poate obtine o copie a certificatului de. Daca aveti inca cetatenia romana, legislatia aplicabila in cazul dvs. Certificatul de nastere si casatorie, dupa caz, in original si copie xerox; 4. Acte necesare schimbare permis expirat. 62 alin. Buletinul trebuie schimbat in termen de 15 zile de la casatorie. Află cum să îți schimbi numele și actele după căsătorie, cu ușurință. Potrivit art. Când schimbarea numelui priveşte un minor cu vârsta între 14 şi 18 ani. Schimbarea numelui. e urmatoarea: OG 41/2003 ( art. Cartea de identitate provizorie poate fi acceptată doar dacă este însoţită de certificatul de naştere, în original. PFI - schimbare nume dupa casatorie. 4 alin. Certificatul de naștere . Acesta procedura este necesara deoarece cartea de identitate contine date personale unice despre detinator, iar orice modificare adusa se finalizeaza prin Schimbi talonul , în următoarele situaţii : In cazul in care pierzi talonul ( Citeste aici ! Cand ti-a fost furat ; Cand schimbi sediul sau adresa ( Citeste aici ) Cand schimbi diverse caracteristici auto ; Cand se deterioreaza ; La schimbarea numelui prin casatorie. Va multumesc. Întrebări frecvente. 4 si urmatoarele); L 323/2003 si OUG 50/2004. 287/2009 privind Codul Civil, precum si regimul matrimonial ales. Sonanca Utilizator 13:50, 21 August 2017. Inarmata cu ele va prezentati din nou la starea civila si depuneti documentatia in vederea schimbarii numelui, dupa Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări Apr 8, 2020 · Pe langa cererea de schimbare a numelui mai sunt necesare o serie de acte: Copii legalizate de pe certificatele de stare civila ale persoanei care solicita schimbarea numelui (certificat de nastere, certificat de casatorie). in copie si original ; Certificatul de casatorie , in copie si original . - copie si original certificat de nastere. Exista vreun termen pentru schimbarea Cartii de Identitate cu noul nume? Ce acte sunt necesare si unde imi pot schimba Cartea de Identitate? Raspuns: Legea romana prevede faptul ca trebuie sa solicitati un nou act de identitate in doua saptamani de la oficierea casatoriei in Romania. În afară de aceasta, să învețe că un pașaport este schimbat de două ori: în 20 și 45 de ani. Există situații în care, numele sau prenumele unei persoane poate fi schimbat pe cale administrativă, însă după îndeplinirea anumitor formalități. Acte necesare: buletin sau carte de identiate a titularului, în original şi copie, din care rezultă că acesta are domiciliul sau reşedinţa în România. BCR,SelfPay) ; CIV masina, in copie si original ; Noul C. Cetăţenii Republicii Moldova ale căror acte de stare civilă au fost înregistrate de către organele competente ale ţărilor străine, inclusiv ale fostei U. In Sibiu a costat 100 de lei si a durat in jur de o jumatate de ora 3. Aug 18, 2022 · Cazurile când schimbarea numelui este întemeiată în România. ro , alegeti sectiunea de “Acte Starea Civila” si dati pe “Inscriere Certificat de Casatorie Strain Apr 29, 2010 · More. Copie dupa certificatul de casatorie, in cazul in care schimbarea numelui are loc in urma casatoriei; Copie dupa actul de identitate; Fisa medicala eliberata si avizata de policlinica de specialitate; Permisul de conducere. AnaMariaFilo Utilizator 12:13, 26 Decembrie 2013. Uneori, insa, atunci cand intervine divortul, dezbaterile privind numele copilului revin, de Schimbarea numelui dupa fericitul eveniment implica multe acte de schimbat. 325 alin. Procedură. Exemplar al Monitorului Oficial al Romaniei, partea III, in care este publicat extrasul din cererea de schimbare a numelui. În situaţia în care solicitantul nu este proprietarul spaţiului de locuit, declarația de primire în spațiu a Oct 2, 2020 · Acte necesare la schimbarea numelui si a prenumelui. Schimbarea numelui dupa fericitul eveniment implica multe acte de schimbat. May 13, 2016 · Mai mult, nu se impune incheierea unui act aditional pentru modificarea privind numele salariatei. -copie si original certificat casatorie romanesc si german. În situația în care viitorii soți Vezi răspuns. Nov 12, 2023 · Notificarea companiei de asigurări cu privire la schimbarea numelui și a informațiilor personale; Actualizarea numelui în baza de date a vehiculului; Verificarea dacă există taxe sau tarife asociate cu procesul de schimbare a numelui. Conţinutul dreptului la nume cuprinde următoarele drepturi: dreptul titularului de a purta numele, adică dreptul de folosinţă a numelui; dreptul de a cere îndreptarea, rectificarea erorilor, a greşelilor de scriere a numelui strecurate în actele care cuprind numele (acte de stare civilă sau acte de identificare); dreptul de a se opune Aug 28, 2011 · Pasaportul se poate obtine prin intermediul ambasadei/consulatului. Informaţiile din cazierul fiscal al persoanelor fizice care au obligaţia prezentării certificatului de cazier fiscal sunt obţinute de către ORCT, din oficiu, de la ANAF. 4, Lugoj, jud. 09. Oct 6, 2015 · Acte necesare pentru schimbarea numelui dupa casatorie. În actele românești îți vei schimba numele doar după ce ai înregistrat căsătoria la autoritățile române și ai obținut certificatul de căsătorie românesc. Nov 13, 2020 · 05/01/2021 · Acte necesare pentru schimbare permis expirat. Preschimbare permis dupa casatorie. Acolo unde este cazul, certificatele de nastere ale copiiilor mai mici de 14 ani, in copie si original. Astfel, cererile de schimbare a numelui poate fi dispusă în urmatoarele Nov 10, 2020 · Inlocuire buletin dupa casatorie. Pentru minori, cererea de schimbare a numelui se face, după caz, de părinți sau, cu încuviințarea autorității tutelare, de Jan 30, 2017 · Numele de familie dupa casatorie. R. Luati cu dvs. Taxe pentru schimbarea numelui vezi aici. Schimbarea numelui dupa casatorie in strainatate acum un an m´am casatorit in Germania cu un cetatean german. Notă. Replied by Ladycris on topic Re:Schimbarea actelor dupa casatorie. Căsătoria se încheie după Jun 10, 2011 · Cu noul act de casatorie ( varianta romaneasca) probabil ca vrei sa schimbi numele . CI, carduri, cartea masinii. Oct 23, 2023 · Ca sa va explic pe scurt dilema prin care trec: urmeaza sa ma casatoresc cu un cetatean britanic in trei saptamani si as dorii sa stiu, cum se procedeaza cu schimbarea numelui dupa casatorie. 282 din noul Cod Civil spune ca “Viitorii soti pot conveni sa isi pastreze numele dinaintea casatoriei, sa ia numele oricaruia dintre ei sau numele lor reunite. Completam fisa de inmatriculare si obtinem viza de la Directia de Taxe si Impozite; 2. De asemenea PFI - schimbare nume dupa casatorie. Totuşi, o asemenea schimbare nu este obligatorie. Dacă aceasta este prima ta vizită, asigură-te că ai citit secțiunea Întrebări Frecvente accesând linkul de mai sus. econsulat. av_gabrielagerber@hotmail. Actele necesare în vederea înregistrării căsătoriei sunt: In declaratia de casatorie, viitorii soti vor arata ca nu exista niciun impediment legal la casatorie si vor mentiona numele de familie pe care il vor purta in timpul casatoriei, conform dispozitiilor art. 15 alin. Pot solicita schimbarea numelui chiar si cetatenii romani cu domiciliul in strainatate, in cazul nostru UK. Schimbare nume pe cale administrativă. Jan 15, 2016 · Iata de ce aveti nevoie: – Dosar plic (de carton) – Taxa permis auto platita la CEC in valoare de 68 lei. Sunt necesare urmatoarele acte : Cerere tip; Taxa pentru talon, de 49 lei ( la CEC. Procedura mentioneaza documentele necesare schimbarii numelui si/sau prenumelui pe cale administrativa. Buna seara, Cererea de schimbare a numelui trebuie să fie motivată și să fie însoțită de următoarele acte : copii legalizate de pe certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui; un exemplar al MONITORULUI OFICIAL AL ROMÂNIEI Acte necesare pentru schimbarea numelui. în plus faţă actele necesare, descrise anterior (la ipoteza II), cererea va fi semnată de minor şi unul din părinţi/ reprezentantul legal. Aici veți anexa certificatele de stare civilă, atât originale cât și copii xerox, un exemplar cu Monitorul Oficial în care a fost publicat un extras din cererea de schimbare a numelui (se plătește o taxă pentru publicarea extrasului într-un ziar), cazierul fiscal, cazierul judiciar și copii ale actelor May 12, 2021 · Niciunul dintre soți nu poate cere schimbarea acestui nume pe cale administrativă decât cu consimțământul expres al celuilalt soț. Pagina 2 din 2. Persoanele care, in urma casatoriei, decid sa isi schimbe numele au obligatia de a-si inlocui buletinul in decursul a 15 zile de la incheierea casatoriei. Documentele se pot depune la biroul de specialitate din sediul Băneasa (program de lucru cu publicul - click aici), pot fi transmise prin serviciile poștale sau încărcate pe Platforma ATLAS de May 16, 2006 · iar pentru schimbarea numelui in urma casatoriei iti mai trebuie si o copie a certificatului de casatorieacum nu mai stiu daca legalizata sau nu. Astfel, dacă, după schimbarea numelui, cetățenii se transformă "nu în propriul" departament al FMS, nu pot refuza să accepte ziare. Daca in urma casatoriei ati dobandit alt nume, trebuie sa va schimbati majoritatea actelor pe care le detineti. În aceste cazuri va fi eliberat un duplicat al permisului auto. Ce nume preia/u copilul/ii dupa casatorie. Schimbare talon la casatorie. Certificatul de naştere al minorului, în original. Documentele necesare pentru înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor privind modificarea datelor de identificare ale fondatorilor, asociaţilor, acţionarilor, persoanelor împuternicite, reprezentanţilor, administratorilor, directorilor, membrilor consiliului de supraveghere, membrilor directoratului, cenzorilor, auditorilor In caz ca mai ai timp sa te gandesti la numele pe care il vei purta dupa casatorie si esti indecisa in aceasta privinta, este bine sa consulti noul Cod Civil. Am nevoie de programare pentru a depune cererea de pașaport? 2. Din start trebuie să ştim că pentru o solicitare de schimbare a numelui este nevoie de un motiv temeinic, însă încheierea unei căsătorii Jan 11, 2024 · Acte necesare căsătoriei, în 2024, în cazul minorilor. ~ final discuție ~. Urmeaza sa ma casatoresc in 2 saptamani, dupa care sunt programata in data 5 iunie la Ambasada SUA pentru obtinerea unei vize temporare pe o perioada de 4 luni. Certificatul de căsătorie – trebuie să fie în original și trebuie să poarte ștampila și semnătura oficială a oficialului public care a Jun 26, 2011 · Buna seara! Dupa casatorie ,sotia are numele meu de familie Cum se procedeaza pentru schimbarea numelui si prenumelui in urmatoarele acte: diploma de studii,contract de vanzare cumparare (apartament),contracte utilitati (gaz,electrica,etc) Va multumesc! In urma schimbarii numelui prin casatorie, nu se schimba decat actele de identitate (CI În conformitate cu prevederile art. – cartea de identitate sau după caz cartea de identitate provizorie, pe noul nume obținut după căsătorie, aflate în termen de valabilitate, în original. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. Doar printr o procedura administrativa de schimbare a numelui. S. Chitantele CEC sau trezorerie privind achitarea taxelor de emitere a pasaportului, respectiv taxa consulara (31,5 lei) si taxa reprezentand costul pasaportului (61 lei); 5. Cererea de schimbare a numelui trebuie să fie motivată prin unul sau mai multe cazuri prevăzute la art. 41/2003, pentru a iti schimba numele sau prenumele, este nevoie sa depui o cerere la serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor, aflat in raza teritoriala unde ai domiciliul. Am ignorat acest lucru, am continuat cu numele sotului (cu acordul lui) ptr ca am plecat din tara si toate actele acolo le scosesem pe acel nume de familie. As dori sa stiu daca este obligatoriu sa schimb cetrificatul de inmatriculare dupa casatorie si daca da, ce acte imi trebuiesc ca sa schimb certificatul. NTeodor Utilizator 01:19, 24 Ianuarie 2015. le puteti accesa gratuit de pe [ link extern ] . Apr 16, 2024 · Termenul de schimbare a cărții de identitate după divorț este de 15 zile de la data eliberării certificatului de divorț de către notarul public sau, în cazul divorțului în instanță, de la data rămânerii definitive a sentinței de divorț. Competenţa revine ofiţerului de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, primăriei unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa unul dintre viitorii soţi. avocat-gerber. In timp ce schimbarea numelui este o traditie in Romania, femeile de cariera doresc sa isi pastreze numele de familie neschimbat, chiar si dupa casatorie, in Înregistrarea căsătoriei.